Mă strigă visele…

Se umple valea plângerii de șoapte Și sufletu-mi se umple de săgeți… Aud cum strigă visele prin noapte; Visările pierdutei tinereți. O, de-ați muri odată înecate În lacrimile ce mă năpădesc Când mă strigați jelind din zări uitate, Silindu-mă de voi să-mi amintesc…! Nu mă lăsa, Isus, să mă-nfășoare Chemările zdrobitelor visări… Ascunde-mă când vor să mă doboare Furtunile iscate de-ntristări… Legat cu sufletul de-un vas de tină, Mă plânge vis cu vis prin negre văi… Dar Doamne, când Te strig, văd în Lumină Nădejdea Visului din Ochii Tăi! Mihaela Manescu