Mergeți spre Viață – Alexandru Fintoiu

Săptămâna trecută, martorii lui Iehova au mers din casă în casă cu invitații către “neant”. Când cineva din casă le-a zis că avem Biblia, ei au spus că mai trebuie și alte materiale pe care să le citim, că Biblia nu e îndeajuns.
Poate pentru oameni care cred că dețin adevărul suprem mai trebuie și altceva pe lângă Scriptură. Pentru cei ce cred în Isus, Biblia este suficientă.
Oamenii de azi sunt sub teroarea zilei de mâine, fie că vorbim de salarii, facturi, boli, atentate sau religii. E o lume în care dacă nu alegi ceea ce trebuie, sfârșești pierdut. Că pierzi aici, până la urmă ar fi cum ar fi, dacă n-ai pierde veșnicia.
Uneori și bisericile sunt sub teroarea celor care cred că lucrurile trebuie să se facă așa cum doresc ei. Săptămâna trecută cineva era supărat că în biserica ce a vizitat-o nu s-a renunțat la programul obișnuit ca să se țină doar rugăciune, că de, el e om al rugăciunii.
Din păcate există mulți așa. Dacă s-ar face cum vor ei doar o săptămână, n-ar mai rămâne nimeni prin biserică. Este timpul ca oamenii și creștinii să înțeleagă nevoia de viață, de schimbare, de evanghelizare. Lângă noi mor oameni. Aici nu e vorba de concurență, ci de faptul că e în joc viața veșnică.
Isus Hristos dă viața asta veșnică. Mergeți oriunde e sărbătorit El, oriunde oamenii se închină Lui. Feriți-vă de cei care nu Îl recunosc dar încercați să-i îndreptați către Viață dacă se poate.