Mi s-a părut uşor

Mi s-a părut ușor, Isuse, să-mi ierți când eu păcătuiam; o dată de-mi ceream iertare, Tu mi-o dădeai, nu mă-ndoiam; – dar azi când trebuie iertarea ca eu s-o dau cui sunt dator, cu ce durere văd Isuse, că nu-i ușor, că nu-i ușor!      Mi s-a părut ușor, Isuse, s-acoperi rătăcirea mea; o dată ce-Ţi ceream aceasta, cât de ușor mi se părea… Dar azi când mi se cere mie s-acopăr lucruri ce mă dor, ce-amarnic recunosc, Isuse, că nu-i ușor, că nu-i ușor! Mi s-a părut ușor, Isuse, să mergi cu mine și apoi, când îmi uitasem legământul și mi-l călcasem în noroi; dar azi, când mi se cere mie să uit ce nu pot până mor, cunosc cu inima zdrobită că nu-i ușor, că nu-i ușor! O, Dumnezeul meu, ai milă, ori fă să plec, ori fă să pot, dă-mi ajutorul și puterea ce duce pân-la urmă tot. Când inima mi-e ruptă-n două, și partea mea, și partea lor, să nu-mi cer moartea, ci viața, că nu-i ușor, că nu-i ușor!… Traian Dorz