Monolog de Crăciun – Vladimir Pustan

Nu-mi plac sărbătorile… Pentru că sunt român iar românii nu pot sărbători, pentru că genetic suntem un popor trist. Noi nu vedem cerul de lacrimi.

Vine Crăciunul. Dar de ce Crăciun și nu Nașterea Domnului? Poate că Isus nu S-a născut pe 25 decembrie ci pe 6 martie. Când vreți voi. Poate că cineva i-a văzut certificatul de naștere. Eu nu i l-am văzut.

Să ne facem brad, pastore? Da, neapărat. Și să-l împodobiți cu piroane în loc de globuri. Pentru că El a venit să moară. De aceea a trebuit să Se nască… Magii au văzut o stea și-au plecat după ea. Preoții au deschis Biblia și-au rămas betonați în scaune. Veți mai auzi câteva predici care iar nu o să vă miște din băncile bisericilor decât pentru a merge în mall. O inimă ce se va face bună doar câteva zile. Atunci o să-i privim pe săraci ca pe oameni. După aceea o să-i privim ca pe nimeni.

Ce-o să fac de Crăciun? După ce vin acasă de la biserică o să mă pun în pat cu fața la perete ca Ezechia. O să închid ochii și o să visez că sunt în Betleem. Păstor zgribulit. Și că mi se arată îngerul. N-am mai văzut îngeri de mult. Numai irozi…

Nu-l mai demonizați pe hangiu. Pe vremea aceea nu erau hoteluri cu camere separate. Stateau cu toții grămadă ca la hostel. Cum putea Maria să nască între oamenii aceia avizi de știrile de la ora cinci? Avea nevoie de intimitate. Iar vacile nu vorbesc… nici nu se uită parșiv.

Acolo trebuie să se nască, pentru a ne trece pe noi din grajd în cer.

Sărbători liniștite, prieteni. Și mai aproape de Hristos. Și unii de alții…

 V l a d i m i r _ P u s t a n