Nepofta de rugăciune – Nicolae Geantă

 

“Am fi dorit foarte mult sa vă avem la noi, dar știți, e seară de rugăciune și vin foarte puțini”. E remarca unui prieten scump pe care nu l-am văzut de mult. E adevărul crud din biserici. Din organizații creștine. Din familii. Rugăciunea. Cenușăreasa uitată acasă în timpul banchetului lui Dumnezeu…

Mi-am adus aminte ce spunea Jim Cymbala: “Pot spune cât de populară este o biserică în funcție de cine vine duminica dimineața. Pot spune de cât de popular e pastorul sau evanghelistul în funcție de cine vine seara. Însă pot spune de cât de popular este Isus în funcție de cine vine la serile de rugăciune”. Nu cred că mai trebuie comentariu…

Rugăciunea este un fel de salon de urgențe. De fapt e primul salon al bisericii unde bolnavii spirituali sunt resuscitați. Fără sala asta de urgențe mulți n-ar mai apuca nicio intervenție dumnezeiască. Deși de el depinde viața din belșug, nu știu de ce îl ocolim. Și nici de ce nu-l înțelegem pe Bonar: “Nu există speranță fără rugăciune!” Dar știu, de fapt văd cu ochii mei: justificăm cu tot felul de scuze nepofta de rugăciune! Și ineficiențele datorate absenței ei!

Lipsa serilor de rugăciune în biserici se vede in zilele săptămânii dincolo de ușa bisericii, duminica la amvoane, în timpul anului la seceriș, la botezuri…

Iona ne transmite ceva din burta unei balene: “Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt”. Lipsa de rugăciune este netânjirea sufletului după Dumnezeu. E tânjirea lui după alte lucruri… și cine e sătul de “altele” nu mai are poftă de Dumnezeu!

Lipsa serilor de rugăciune e nepoftă de Dumnezeu!
Dar de la început nu a fost așa…