Nevoia de Cuze – Nicolae Geantă

Într-o societate cât mai pluralistă, într-o Românie cât mai secularizată, într-o națiune unde tinerii pleacă în masă, iar intelectualii sunt marginalizați, egocentrismul politic exacerbat și selfismul social ne-au împins cât mai jos pe curba valorii. Politicienii sunt majoritatea corupți și mincinoși ca meteorologii ceaușiști, medicii aproape îi întrec, profesorii și poliția nu-și mai fac eficient datoria. Iar avocații sunt giruetă: duc dreptate încotro bate vântul! De ce suntem pe panta degradării? Simplu: din lipsă de modele! România caută modele…

Acum 160 de ani țara noastră era în aceeași situație. Dar l-a găsit pe Cuza. Care ne-a scos la suprafață! De aceea, astăzi e nevoie de Cuze…

Azi e Ziua Unirii. A Unirii Mici. Pe 24 ianuarie 1859 România a şocat Europa! Forţată să funcționeze cu două state paralele (Moldova si Valahia), genialitatea mioritică şi-a spus inventivitatea: a ales acelaşi domnitor în ambele ţări! Şi s-a înfaptuit ceea ce se visa de peste 250 de ani: de la Mihai Viteazul! Unitatea se face numai în jurul unei persoane.

Domnitorul este Cuza. Datorită căruia România are şcoli gratuite. Datorită căruia România a avut o armată naţională puternică. Datorită căruia avem Universităţi. Datorită căruia ţăranii au pământuri. Datorită căruia s-au secularizat averile mânăstirilor (pământurile lor intrând în patrimoniul statului), (prin acest edict România recuperează un sfert din teritoriul naţional!). Datorită căruia se elaborează o constituţie, un cod civil, o lege electorală şi alta rurală. Dar şi o reformă fiscală. Datorită căruia se dezvoltă capitalismul, primele fabrici. Şi prima cale ferată din ţara noastră. Datorită căruia se formează statul naţional unitar român!

Şi totuşi? Complotul politic anti-Cuza reuşeşte să-l determine să abdice. Până şi soldaţii din garda regală au fost forţaţi să stea cu faţa la zid când Cuza a plecat. A murit exilat, fără să i se permită să-şi mai vadă ţara. La câţiva ani înainte de independenţa ei.

Azi, prea puţini mai amintesc de Cuza. De cel care a schimbat faţa României. În numai 7 ani. Şi, ca o ironie a sorţii, cinematografia românească nu i-a dedicat niciun film!

România are nevoie de Cuze. De acei vodă care să mângâie oropsiţii, care să le construiască aşezăminte sociale. De acei domnitori care să ţină cu poporul. De Vodă care sărută obrajii ţăranilor scuipaţi de boieri. Care merge deghizat prin pieţe, prin sate, printre mulţimi. E proverbial deja între români că pe vremea lui Cuza nimeni nu mai umbla cu ocaua mică. Dispăruseră hoţii, şmecherii, escrocheriile.

Ştiu, azi astfel de Cuze nu vor apărea politic! Nu au cum, nu au de unde, nu au din cine. Dar se pot naşte în fiecare biserică. Măcar câte unul…