Nu merit – Cristian Dume

Nu merit, Doamne, să Te strig pe nume
Netrebnic rob sunt în ogorul Tău,
Cu pasul veșnic ațintit spre lume
Alerg orbește spre neant -în hău…

Nu merit, Doamne, mâna să-Ți sărut
Căci sărutarea-i plină de venin.
Am spus de mii de ori: „Te vreau”- și nu Te-am vrut
Și-n beznă-am căutat să par senin.

Nu merit, Doamne, ochii să-Ți privesc
Căci am mințit privindu-Te în față.
‘naintea Ta, eu azi mă recunosc
Sunt „flacăra” cu inimă de gheață…

Ce merit, Doamne, fără harul Tău?
Neîmblânzit în fărdelegea mea.
Mă poți privi ca pe un nătărău…
Dar, dă-Mi lumină să te pot vedea!