Nu plânge, Ană – Vladimir Pustan

Că tu întotdeauna vei avea loc de muncă…

În fiecare zi e ceva de zidit, de ridicat, de înălțat. Și e nevoie mare de oameni ca tine, ca să stea cuminți în zid…

Că tu întodeauna vei fi iubită…

Și doar pe cine iubești, zidești… Că tu vii pe ploaie și vânt și Manole, glumind și oftând, te pune în închisoarea de cărămizi.

Că tu întotdeauna vei fi mințită.

Nu ai protestat și nu ai dat înapoi pentru că ai crezut că viața e joc și joacă. Dar viața lungă e pentru oamenii ce glumesc cu alții, nu cu ei…

Că tu nu mori niciodată…

În varianta aromână a baladei ți-au lăsat pieptul afară din zid să poți să-ți alăptezi și după moarte copilul. Că trăiești prin el și când toți cred că ai murit…

Nu plânge, Ană… Zidul nu e rece. Ți se pare…

V l a d i m i r_P u s t a n