Oglinda interioară – Vladimir Pustan

Pe Oracolul de la Delphi scria „Cunoaşte-te pe tine însuţi” şi asta împotriva ideii că proorociile Hypatiei puteau asigura necesarul de cunoaştere personală, cam cum cred unii dintre fraţii mei, azi. Puţini însă ştiu faptul că sub această inscripţie mai e una la fel de scurtă şi cuprinzătoare „Nimic prea mult”, iar Octavian Paler în „Eul detestabil” suspecta cea de-a doua scriere ca fiind în strânsă legătură cu prima.
Desigur că n-o să scriu acum că există o legătură între cele două ziceri şi îndemnul lui Solomon de a nu fi prea neprihănit pentru că nu-i bine să dai idei unora care abia aşteaptă să mai sară câte-o aşchie din crucea lui Hristos. Ştim să ne întocmim bine căile atunci când e vorba să apărăm ceea ce iubim, remarca trist proorocul Ieremia şi de aceea rămân doar la ideea cumpătării în toate lucrurile. Orice exces chiar şi cel spiritual e rău şi de aceea e bine să te cunoşti pe tine însuţi, să ştii la ce eşti bun, la cât poţi cuprinde în iubire şi iertare, la cât poţi uita şi mai ales câte resurse ai să termini drumul aripilor de înger cu care vei zbura în văzduh să te întâlneşti cu Hristos.
Zborul acesta iar e plin de implicaţii filosofice pentru că fără să forţăm mitologia greacă, putem spune că lumea e un labirint din care trebuie să plecăm ca Icar cu aripi plăpânde. Zborul e unul între văpaia soarelui ce poate arde aripile şi greutatea apei mării ce le pot prăbuşi. Nimic prea mult nici în zbor, deci.
Cunoaşterea de sine nu e acelaşi lucru cu stăpânirea de sine pentru că prima dată trebuie să te cunoşti pentru a te putea birui. Cunoaştem compoziţia rocilor de pe Marte, dar nu ştim ce zace în propria inimă şi asta e o crudă sminteală, ce m-a făcut să scriu aceste rânduri. Vă invit să vă striviţi sub picioare interesul pentru a cunoaşte pe alţii câtă vreme mai sunt ţinuturi neexplorate în sufletul vostru. Indiferent cât de mult o să vă doară ce-o să descoperiţi, durerea e incomparabil mai mică decât trădarea prietenilor….