Fundația Cireșarii | Tel/Fax: 0259-321.693 | E-mail: head.office@ciresarii.ro
 
 

Pescar. Galileean. Erudit. Profund în gândire. Ales printre cei doisprezece. A renunțat la tot ca să asculte chemarea. A văzut cum Hristos a mers pe ape în beznă, a coborât pâine din cer, a vindecat lepra și a alungat o legiune de draci printr-o ridicătură de sprânceană. A simțit lacrimile Tâmplarului la Florii, sudoarea ca de sânge din Ghetsimani și sângele şiroaie prelins pe crucea Golgotei. L-a durut fiecare piron bătut în palmele Lui.  L-a văzut pe Mesia ridicând un mort din raclă, o fetiță plecată în lumea de dincolo, și unul înviat chiar din pântecele cimitirului. Știa Scriptura. O împlinea. [Citiți mai departe]

Steve Jobs spunea că munca va ocupa o mare parte din viaţa noastră şi singurul fel de a fi cu adevărat satisfăcut este să ai realizări frumoase. Şi nu poţi avea realizări frumoase decât dacă iubeşti ceea ce faci. De zece ani ei au iubit. Până la suferinţă uneori, până la lacrimi. Dar Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. Oameni mulţi, iertaţi, mişcaţi de Duh, alţii binecuvântaţi cu senin pe chipurile lor, zeci şi zeci de oraşe pline de dulceaţă de cireşe, dar nu amară, niciodată amară. Au iubit şi continuă să iubească, au plantat şi Dumnezeu face să crească. Într-o zi în cer se va vedea faptul că pe unde au trecut au lăsat nu cireşe, ci creştini. Se vor deschide cărţi de aducere aminte şi vă spun că vom sta mult până vor fi isprăvite. [Citiți mai departe]

Tu Mă iubeşti, iubitul Meu, mai mult ca orişicare?
Poţi tu veni fără-ndoieli pe calea Crucii oare?
- Da, Doamne , ştii că Te iubesc, dar nu-ndeajuns de tare! [Citiți mai departe]

Treceam printr-o perioadă dificilă din viață. Eu suferisem o operație, cancerul începuse să muște din tata, iar mama, cea care mă abandonase când eram mic, vânduse casa bunicii și nu-mi dăduse nici măcar un euro! Se spulberase visul meu, de a ne face casă la oraș. Se blocaseră posturile în universități, o secretară îmi rătăcise dosarul cu titlul de doctor. Urma un an întreg cu salariul nemărit! Dar capac peste toate, “frații” votaseră împotriva mea la alegerile de la Comunitate. Cică nu mai reprezentam confesiunea! Iar bisericile prahovene deveniseră sceptice față de mine… [Citiți mai departe]

Aventura mea a început într-o binecuvântată zi de sâmbătă, 18 ianuarie 2003 când într-un birou rece, un pastor înflăcărat şi plin de compasiune pentru generaţia tânără, mi-a prezentat visul lui. Era ceva parcă ireal, ceva nou, ceva ce nu s-a mai întâmplat şi nu s-a mai auzit. În sfârşit ceva de care era atâta nevoie în rândul tinerilor, unii rătăciţi, alţii frustraţi, alţii necredincioşi, alţii doar cu părinţi pocăiţi, dar majoritatea dintre ei aşteptând răspunsuri la multele întrebări, răspunsuri pe care nu le găseau nici acasă, nici în biserică, nici în lumea de afară…

Aşa s-a născut „Cireşarii”. Eu am fost doar o moaşă, dar am avut credinţa că va supravieţui şi va creşte, pentru că avea (şi are) o mamă credincioasă şi dedicată Tatălui din cer. Atunci aveam 24 de ani şi de 8 ani acceptasem să-L urmez pe Domnul. Mă rugasem pentru un front de lucru în via Lui şi iată că în sfârşit primisem răspuns! [Citiți mai departe]

”Era început de primăvară într-o zi de luni, zi pe care, în mod special, am pus-o înaintea Domnului pentru ca El să-mi arate ce trebuie să fac. Nu aveam computer acasă, un prieten de-al meu avea şi mi-a spus să îmi fac adresă de e-mail pentru că zicea el, „Dă bine”. Dar eu niciodată nu am accesat personal adresa aceea pentru că nu ştiam nici măcar de unde se porneşte calculatorul. Dar ce-i drept nu primeam nici e-mailuri. Şi totuşi, în ziua aceea a venit unul. Din capitala Irlandei, din Dublin, de la un frate tânăr, proaspăt căsătorit, pe nume Valerian Jurjea, azi păstorul bisericii „Betania” din Dublin. Îmi scrisese că ascultase cele 4 casete, şi că el credea că aceasta e slujba lui Dumnezeu pentru mine. Să predic, mesajul să fie înregistrat şi apoi distribuit în lume. [Citiți mai departe]

Luna mai a lui 2003 prevestea finalul unui an de studii, dar şi al unei promoţii din care făceam şi eu parte, dintr-o facultate de teologie care aşa s-a nimerit să fi e, în Arad. A fost luna în care toţi colegii mei puneau mâna streaşină la ochi încercând să vadă, alţii să-şi imagineze, ceva de făcut la orizont… Unii au văzut, alţii încă îşi imaginează, eu am închis atunci ochii şi încercam să visez… Era tot ce îmi mai rămăsese. Visam la ceva nou, ceva ce încă nu se născuse, visam să fac parte dintr-o echipă care să facă ceva mai mult decât exerciţii fi zice, ceva care să rămână… Voiam echipă. Hristos a avut doisprezece în a Lui, nu a rămas singur… La noi singuri sunt doar păstorii. Proaspăt şcolit la teologie era o variantă, nu am ales-o… Într-o zi de mai m-am întâlnit cu Vladimir care mi-a povestit pe scurt un vis. Se numea Cireşarii. Nu a fost greu să mă identific, nu a fost greu să mă regăsesc, a fost treabă de contopire de vise… [Citiți mai departe]