Fundația Cireșarii | Tel/Fax: 0259-321.693 | E-mail: head.office@ciresarii.ro
 
 

Râmnicelu e un sat la 40 km de Buzău. Deși Principala e asfaltată, ulițele sunt ca în Evul Mediu. Pline de gropi, nepietruite dar și pline de prunci. Dacă nu ești atent ăștia îți sar în fața mașinii. La o populație de 4444 locuitori exact 1897 sunt rromi. Dintre ei 1772 sunt penticostali (2011). În 2002 erau numai 64! Dumnezeu nu doarme, nici nu dormitează. Localitatea are mai multe școli (cu tabla ruginită, dar vopsite portocaliu sau gri). La Generală 2 rromii reprezintă 98 %. Mulți au început să meargă și la liceu.

Până nu de curând se dusese buhul despre Râmnicelu că își căsătorește copilele de la 6 sau 10 ani, că fetele nasc la 12-14 ani. Și UNICEF și Protecția Copilului și Emma Nicholson i-au monitorizat la sânge. Și i-au amenințat că le “ridică” minorele căsătorite. [Citiți mai departe]

Dimineața a plouat torențial. ANM-ul prognoza pentru intervalul 18-21 o cantitate de 23 litri/mp la Băicoi. Radioul regional a refuzat repetat să difuzeze spotul Cireșarilor. Domnul să se îndure de ei. Majoritatea păstorilor aveau program la biserici de la 18.00. Evident, nu au venit! Dar tinerii… Cortul de la Țintea are 2000 mp. Și 200 de canapele. Pe unele intră 10, pe altele 6 persoane… Romii prahoveni sunt dispersaţi în judeţ. Iar deplasarea nu-i tocmai lesnicioasă… La 18,40 în cort nu sosiseră mai mult de 300 de inși. Peste două ore durase numai montatul aparaturii Cireșarilor. Asta după un drum de 600 km. Vasile Oprea, Isaura și Toflenii făceau de o juma’ de oră repetiţii. Aveam faţa ca Neemia. Şi inima… Ca apa. Oare poate eşua o serbare Cireşarii? “Să schimbi faţa asta, mi-a spus fratele Vladimir. Într-o jumate de oră va fi plin”! La 19 fix Florin Ianovici a deschis Serbările. Am stat ascuns după banner, cu teamă să privesc în sală. „Zâmbeşte” era imperativul ce mi-l cerea fratele Vladimir. „Nu pot fi stewardesă”. Am ieşit la rugăciune. Surpriză! Toatele locurile ocupate! Şi vreo 150-200 de inşi pe afară! Dumnezeul nostru este măreţ! Aşa, cu lacrimi, cu zâmbete… [Citiți mai departe]

Minoritari. Dar mulți. Oficial se zice c-ar fi peste 620 de mii. Unii spun c-ar fi vreo două milioane! Adică cei mai mulți din UE. Majoritatea sunt săraci. Foaaarte săraci (statisticile UE dau un venit de 0,3 euro/zi/rrom). Un procent covârșitor, mănâncă odată pe zi. Seara. Cinci ouă la doișpe inși! De muncit nu au unde, nu-i angajează mai nimeni. Ajutorul social primit e modest. La pensii nici nu visează. De fapt visul multora e doar pâinea pentru astăzi. Politicienii îi manipulează. Nu numai la vot. Asociațiile umanitare, ONG-urile, primăriile ori Guvernul, doar le toacă fondurile pentru reabilitare. Nu le asfaltează străzile, nu le canalizează, nu le iluminează corespunzător. “Nu sunt importanți” e sloganul cvasiunanim. [Citiți mai departe]

Mă uitam că pe majoritatea sticlelor de apă minerală există un desen care te face să te gândeşti la munţi. Fie împăduriţi sau înconjuraţi de izvoare, lacuri sau pini, ori câte un cerb rătăcit şi neîmpuşcat de amatorii acestui sport macabru, munţii reprezintă un simbol al înălţimii, poate şi al curajului. Nu i-am înţeles niciodată pe cei cărora nu le-a plăcut muntele. Cumva, Dumnezeu ne-a creat cu tendinţa de a aspira către înălţimi. Cei care iubesc mai mult câmpia îmi creează o idee de inimă aridă. Totuşi, fiecare avem munţii noştrii. Unii încearcă să fie la înălţime cumpărând o sumedenie de lucruri, alţii construind. Am cunoscut odată pe cineva care încerca să fie la înălţime cu tehnologia; nu putea… [Citiți mai departe]

Când spui punct de obicei ai spus totul. La noi punctul se pune pentru a marca trecerea. La o altă propoziţie, etapă, viziune. Pe ce ne bizuim când spunem că expediţia continuă?

Pe Dumnezeu. El ne-a dăruit visul. El a pus umărul la împlinirea lui, El vrea să-l ducem mai departe. Porunca este clară. Duceţi-vă! E singura poruncă ce urmează logic după porunca să-l iubeşti pe celălalt ca pe tine. Nu vreau să devenim instituţie, nu vreau să ne crească osânza pe pântece, nu vreau să alcătuim strategii pentru alţii, nici să facem promisiuni găunoase. Fiecare suflet care aude Evanghelia poate fi un suflet schimbat. Dacă nu o aude, nu are nici o şansă. Dumnezeu vrea să mergem mai departe… Să ne urcăm în microbuze, să încărcăm şi să descărcăm echipament, să-L lăudăm şi să-L prezentăm oamenilor aşa cum este. Bun şi drept. Să învăţăm pe alţii cum s-o facă. Să scriem cărţi care să-i pregătească să fie eficienţi. [Citiți mai departe]

Dumnezeu ne-a lăsat copiii deşi nu ştim cum să-i creştem. Uneori plozii ne sâcâie, alteori ne încântă. Fac prostii şi-i iertăm. Ei ne învaţă să fim părinţi. Fără copiii noştri am rămâne noi copii. Fără ei n-am înţelege dragostea lui Dumnezeu de Tată.  Şi nici durerea Sa. Pruncii sunt ca săgeţile în mâna unui arcaş. Atenţie: nu încordaţi arcul după ce aţi tras săgeata! Nu se poate întoarce înapoi! Nu-i suficient să le cumpăraţi jucării. Lego-urile, maşinuţele, şi nici iPad-urile nu-i fac fericiţi. Jocurile nu iubesc. Ele decât le consumă timpul. Îi fac insensibili. Nu de like-uri au nevoie pruncii, ci de îmbrăţisările noastre. [Citiți mai departe]

Nu pot să nu mă gândesc la Petru care stătea în fața apelor învolburate cu Lumina Lumii pășind spre el.  I-ar fi plăcut să poată învinge gravitația și a îndrăznit. Cu Dumnezeu pare totul simplu. Spunea Seneca: ”nu pentru că lucrurile sunt dificile nu îndrăznim ci pentru că nu îndrăznim lucrurile sunt dificile”. Când îndrăznești la Hristos totul se schimbă. Experiențe noi de neuitat, credință care crește, bucurii nespuse și sentimentul unei identități cerești. Era bolnav și avea nevoie de vedere. Nu mai văzuse până atunci o floare, un cer albastru, ori praful de pe picioare. Ucenicii l-au sfătuit să îndrăznească. Credința încolțită în inima lui precum și siguranța că vederea este ceva special, deosebit, l-a dus către înfăptuirea unei minuni. Hristos l-a vindecat pentru că a îndrăznit. [Citiți mai departe]