Pâinea care ajunge la Dumnezeu – Nicolae Geantă

“Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi” (Luca 11:3)

Când vine vorba de-a patra cerere din „Rugăciunea Domnească”, teologii încearcă să ne demonstreze că învățătura Domnului se referă la „pâinea ce se cere în fiecare zi, pentru ziua respectivă”. (Ca doza de mană din pustia Sinai); că forma cererii este pusă la aorist (imperativul grecesc). Că o cerem pentru “ziua care vine”; că este “pâinea noastră cea spre ființă” (traducerea sinodală ortodoxă). Ba mai mult, unii zic că rugăciunea se referă la „pâinea ca hrană trupească zilnică”, „pâinea ca hrană spirituală zilnică” (Biblia) sau chiar „pâinea ca euharistie zilnică”. Așa propovăduia chiar Papa Pius al IX-lea. Și totuși…

Domnul Isus ne-a învățat că pâinea zilnică se cere de la Dumnezeu. Pentru ca este un dar și un har. E o necesitate. Dar cererea de pâine ne impune o exigență: s-o împărțim cu alții. Rugăciunea spune “dă-ne-o nouă”. Accentul nu cade pe mine. E la plural. Mie și aproapelui meu!

Pâinea cea de toate zilele e pâinea bunăvoinței frățești, spunea Olivier Clement. Cei din jur sunt expresia sufletului nostru! Oare de ce sunt atât de mulți oameni flămânzi?

Pâinea cea de toate zilele este pâinea milostivirii. E singura pâine care nu se învechește! Pâinea milostivirii ajunge la Dumnezeu!