Pământ și cer – Vladimir Pustan

Un prieten al lui Flaubert, Le Poittevin, în clipa morţii zicea privind afară „Închideţi fereastra, e prea frumos”. Poate că locul unde se ducea nu i-ar mai fi oferit nici măcar frumuseţea morţii unor frunze în toamnă, a unei ploi în ianuarie aducătoare de gripă porcină.
Pe de altă parte, fără să cad în ispita Martorilor lui Iehova sau a Avatarului lui Cameron, sunt convins că pe pământ există lucruri frumoase cu care nu ne vom mai întâlni în cer. Nu mai ştiu care poet îl ruga pe Dumnezeu să facă în aşa fel încât în rai să miroase a fân cosit.
Pământul e frumos în măsura în care îl înţelegi ca fiind doar o garsonieră mai mare în care locuieşti ca şi chiriaş, dar pe care trebuie să fii gata oricând să o părăseşti. O frumuseţe pe fugă din care rămâi cu amintiri din ce în ce mai estompate până când le vei pierde pe toate întrucât în cer nu o să mai avem amintiri şi o să fim ca Adam când s-a trezit direct matur, fără a avea amintiri din copilărie.
Iubiţi pământul moderat, bucuraţi-vă de orice floare sau fulg de nea, de orice om, de orice necaz părelnic (în cer nici necazuri n-o să mai avem), de orice lacrimă, trădare, de mare cu valuri albastre (singurul lucru pe care îl regret că lipseşte din cer).
În rest, e vremea să mergem să plătim impozitele şi taxele pentru vina de a locui pe pământ. De fapt e tot o parte a strategiei divine pentru a ne mai fi mai drag cerul. În cer nu o să mai fie nici impozite, nici taxe. A plătit El într-o zi de vineri…