Fundația Cireșarii | Tel/Fax: 0259-321.693 | E-mail: head.office@ciresarii.ro

Pustnicul

Doamne, mi-am întors faţa
de la lucruri vagi, omeneşti;
am ascultat în ploaie cum creşti
şi-am cântat dimineaţa
creaţiunilor tale.

Fumul focurilor risipite-n vale
nu m-a mai ispitit.
Eram ca un arbore singuratec şi fericit.

Anii treceau. Cunoşteam acum
povestea râului întors din drum
spre izvoarele care nu istovesc.
Aveam drept casă cortul tău ceresc,
cele patru zări, pereţii de cleştar
al templului în care mă umpleam de har,
sunau uneori pentru mine.

Sălbătăciuni supuse, vânturi line
veneau lângă peşteră să se-nchine.
Şi prin aceste glasuri, prin toate
semnele care-ncepeau să s-arate
pricepui că s-apropie ceasul…

Prea scurt îmi părea popasul.
Aş fi vrut multă vreme încă
s-ascult în munte vocea ta adâncă;
dar era vremea. Mi-am ales sub stâncă
un loc ferit. Acum aştept să vii.
Leii îmblânziţi mă-nconjoară.
Oare se vor întoarce la fiare iară?
Vai, ochii li-s ca focurile vii
care cândva m-au ispitit în vale!
Doamne, primeşte-mă-n rândul oştilor tale!

Magda Isanos