Rugăciune – Miroase satul tot a iarbă şi-a lumină

Doamne, Miroase satul tot a iarbă și-a lumină Și stă-n genunchi sub tâmpla Ta de soare, Pe creștet alb, un patrafir de floare L-adună rugăciunea lui senină. Și-așa neputincios, dar tare în credință, În fiecare zi se-ndreaptă către Tine, Cu tot ce-ai pus în el din slăvi senine Cu tot ce-ai vrut din marea biruință.  Se-nchină simplu, ca un ram în vânt Și răsădește-n cer un bob de gând, Apoi se-ntoarce-n bulgăr, tremurând, Cu fruntea mai lipită de pământ. Se-ntrece-n câmp cu păsările Tale Și bucuros se pierde pe ogoare, Purtând pe umeri dimineți cu soare Și umbre moi culcate peste cale. Doamne, E satul Tău și cuibul meu pierdut Pe care-l port în aripile mele, Cum aș purta o pulbere de stele Din înălțimile prin care am trecut.   Dimitrie Ciurezu