S-au dus pierind milenii

S-au dus pierind milenii, şi altele-or să vină, Tu ai rămas Acelaşi … şi-aşa vei fi oricând. Cântară-Ţi veci de aur din harfe de Lumină şi alţi veci o să vină cântarea-Ţi reluând. Te-au preamărit profeţii, vizionari prin ere, Te-au admirat artiştii creând desăvârşiri, Te-au adorat eroii trecând prin Înviere şi Tu rămâi Neapusul eternelor iubiri. Cândva, prin veşnicie, s-a ridicat prin vină, un fir de praf pe-o clipă voind să-Ţi stea vrăjmaş, dar neputinţa-l duse uitării … şi senină Nemărginirea-Ţi curge pe-al ei etern făgaş. Ca valurile mării se nasc şi pier popoare, cresc noi puteri în locul acelor ce-au pierit, şi toate-s pentru Tine nici cât un praf în soare mânate în nimicul cu chip acoperit. Prin toată existenţa ne-ai arătat Iubirea în mii şi mii de feluri vădind acelaşi Har, şi n-am putut să-i credem atât Nemărginirea ca-n clipa cea eternă a Jertfei, pe Calvar! Iubiri tot mai înalte prin veci tot mai lumină, de după veşnicie şi după infinit, în valuri nesfârşite vor trece şi-or să vină şi Tu vei fi de-a pururi mai nou şi nou numit. Veni-vor alte graiuri, veni-vor alte ere, veni-vor alte forme de tot mai preafrumos, cânta-Ţi-vor Noul Nume etern din sfere-n sfere, dar pentru clipa noastră rămâi: ISUS HRISTOS ! Traian DORZ