Un copil ce-a crescut mare – Vladimir Pustan

​Pericolul nu era în putreziciunea corupţiei din cetatea eternă.
​Pericolul nu era nici în cuţitul ţinut în mâneca hainei de zeloţii bărboşi.
​Pericolul pentru întreaga lume nevăzută şi neagră şi pentru lucrurile aşezate trainic pe temelia păcatului şi a întunericului era într-o iesle, într-un grajd pentru vaci dintr-un obscur oraş din Efrata. Pericolul se numea Isus…
​Respins încă înainte de-a se naşte, refuzându-li-se părinţilor găzduirea, căutat de mic să fie ucis, trebuind să emigreze şi-a început lucrarea publică la treizeci de ani.
​A făcut numai bine. A iertat păcate, a vindecat bolnavi, a hrănit noroade, a adus speranţă şi bucurie, a înviat morţi, a rostit cuvinte eterne.
​Trădat şi părăsit S-a pus din dragoste pe cruce.
​A înviat duminica şi după patruzeci de zile a plecat la cer, promiţând că se va întoarce.
​Copilul a crescut. E Dumnezeu călare pe un cal alb cu haina muiată în sânge şi cu spada într-o mână.
​Cu cealaltă te cheamă la mântuire. Dacă-L asculţi spada nu-i pentru tine. Dacă nu, să-ţi fie frică. Nu mai e în grajdul cu vaci, un copilaş neajutorat. A crescut mare…