Un vis ciudat – Mario Bîc

Apocalipsa 1: 18 – „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.”

Un vis ciudat mi-a marcat adolescența în urmă cu 6 ani de zile. A durat puțin, dar a fost destul de captivant și în același timp șocant încât să-mi rămână întipărit în minte pentru tot restul vieții. Pe vremea aceea eram doar un boboc ce nu avusese nici două luni de liceu. La vârsta de 14 ani, mai exact în toamna lui 2007, într-o noapte ploioasă de noiembrie am avut un vis. Visul acesta a început brusc, și s-a sfârșit tot brusc. Toată acțiunea visului am trăit-o de sus, de la înălțime. În acest vis, eu m-am văzut pe mine mort într-un sicriu. Nu știu cum am murit, și nici vârsta la care am murit. Cu alte cuvinte, mă văzusem mort pregătit pentru înmormântare. În jurul sicriului am văzut o mulțime de oameni. Ce m-a mirat pe mine cel mai mult și nu știam ce înseamnă acest lucru a fost faptul că cei care au stat cel mai aproape de sicriul meu erau copiii. Copii cu inimă zdrobită și cu ochii plini de lacrimi. Pe unii dintre ei i-am știut și i-am recunoscut, dar pe ceilalți nu. Mi-era milă de ei. Mă durea sufletul pentru toți cei de acolo. Eu vedeam totul de sus și doream să mă cobor la ei pentru a le fi alături, dar nu puteam. Am vrut să le spun copiilor, și nu numai lor, ci și întregii mulțimi să nu mai plângă, pentru că sunt viu și trăiesc. Eu eram sus și vedeam tot ce se întâmplă! Observând că nu pot să cobor, parcă așteptam să-și îndrepte careva ochii sper cer și să se uite la mine, dar nimic… Foarte puțin a durat visul și la un moment dat m-am trezit. N-am știut ce înseamnă acest vis. Mergeam la școală frământat și îngândurat de visul pe care îl avusesem. N-am prea spus la nimeni ceea ce visasem. Mi-era puțină teamă și frică. Eram în cumpănă. Nu știam ce să cred și ce să nu cred. Mă întrebăm deseori: „Voi muri în scurtă vreme, sau… voi muri peste ani și ani iar eu îmi văzusem deja înmormântarea?”.

Cu timpul, m-am luat cu altele, și-am uitat de vis. Dar tot cu timpul, acest vis mi-a dat aripi să zbor spre Cerul lui Dumnezeu. Acum, în prezent, uitându-mă în spate, văd că numai prin mila lui Isus ajung să trăiesc un nou anotimp de toamnă. Cu fiecare zi ce trece, realizez că doar prin dragostea lui Isus sunt ceea ce sunt. Cu fiecare an ce se scurge, îmi dau seama că doar prin îndelunga răbdare a lui Isus, un pic câte un pic, firea pământească este dusă la groapă, pentru a fi înmormântată. Și ca o paranteză de final, din informațiile pe care le-am primit, după ce m-am născut trebuia să mor. Astăzi sunt aici scriind și spunând plin de entuziasm că am un Dumnezeu viu care mai ascultă rugăciuni, care mai iartă păcate, care mai ridică poveri și care mai dă viață trupurilor și sufletelor noastre.

Îngropați-vă firea și înnoiți-vă duhul. Trăiți-vă viața deoarece majoritatea oamenilor doar există. Cât despre moarte… Nu vă fie frică. Ea este un câștig imens pentru cei răscumpărați. Și în plus, moartea a fost înghițită și călcată odată pentru totdeauna. Cheile morții și ale Locuinței morților sunt în mâna Celui care are și se numește ,,VIAȚĂ”

Mario Bîc