Binecuvântată fii, încercare – Vladimir Pustan

Nebucadneţar, obosit de atâta muzică ascultată, a hotărât să-i bage pe cei trei evrei în cuptorul cu foc. N-o făcea pentru prima dată şi Hitler s-a inspirat de la el câteva sute de ani mai târziu. La Auschwitz, Treblinka, Majdanek şi Dachau cuptorul era sfârşit de drum şi de filozofie. Puţul gândirii clăbucea mizeria neacceptării.
​I-a legat pe cei trei cu izmenele personale, să nu dea din mâini, ca să stingă flacăra. I-a aruncat în foc şi-au murit ostaşii ce le-au făcut vânt. Bobârnacul iniţial, vorba lui Hegel.
​Au aşteptat o vreme bună să se mai potolească vipia să poată privi înăuntru.
​Nu mai erau legaţi, erau slobozi. Umblau de colo-colo prin cuptor ca pe Lipscani. Arseseră doar izmenele.
​Când vine peste tine focul să nu uiţi că are un scop nobil pentru care arde. Să-ţi ardă izmenele legăturilor nenorocite.
​Spitalul, disperarea, lipsa, amărăciunea, trădarea, eşecul, moartea celor dragi, pierderea, neputinţa, depresia, deziluzia, sunt flăcări ce n-au ca scop arderea ta. Holocaustul nu-i pentru sfinţi.
​Dar sfinţii pot fi legaţi…
​De lucruri, obiceiuri, lene, minte murdară, lăcomie, fariseism, stare căldicică, păcat, satană, neiertare, neiubire, mândrie cu aroganţă cu tot.
​Şi atunci trebuie neapărat foc…
​Dumnezeu poate folosi un fochist nebun ca pe Nebucadneţar, fochiştii pot fi prietenii, familia, şefii, colegii, împrejurările.
​Sau fochist poate fi direct Dumnezeu…
​Nu mai striga deznădăjduit, nu te mai lua la ceartă cu cuptorul şi cu flăcările. Plimbă-te cu mâinile la spate privind sfidător pe cei ce te compătimesc sau se bucură de cuptorul tău.
​Vei avea două binecuvântări.
​În foc, El e întotdeauna cu tine. În foc te coci bine şi vei ieşi rumenit ca după două săptămâni pe litoral. E nevoie şi de bronz spiritual.
​Apoi rămâi fără izmenele-cătuşi. Dumnezeu vrea să umbli neîmpiedicat, liber…