Eroii mor iubind – Nicolae Geantă


Le spuneam liceenilor că, în 1916, în Armata Română s-au înrolat ca voluntari mii de țărani cu picioarele goale ori cel puțin cu opinci. Fiecare a primit o pușcă din lemn și un boț de pâine întărită, în timp ce germanii erau blindați ca Rambo și hrăniți hiperbine. Uimitor este că pe frontul românesc s-au înrolat chiar fete deghizate în băieți! Niciunul nu s-a temut deloc de moarte pentru că-și iubea patria ca pe propria mumă! Unii au căzut ciuruiți sub flintele nemților, cu piepturile goale, dar cu inimile pline de dragoste. Apoi au devenit eroi…

Richard Wurmbrand spunea că rădăcina cuvântului “erou” provine dintr-o poveste antică de dragoste. Un tânăr – Leandru iubea o fată numită Hero, care era ținută prizonieră într-un turn din Strâmtoarea Bosforului, de un tiran care a dorit-o pentru sine. Leander a încercat să-și salveze iubita, a înotat la ea, au evadat împreună și au încercat sa reajungă înapoi la țărm. Însă nu a reușit să înoate, și s-au înecat amândoi îmbrățișați! Asta denotă actul de eroism! Tinerii s-au înecat, dar povestea dragostei lor nu a murit niciodată! Au inspirat batalioane de îndrăgostiți să-și dea viața pentru aripa lor lipsă. Aceștia sunt eroii…

Când privesc Crucea lui Hristos înțeleg că la Golgota a acceptat să moară îmbrățișându-ne! Eroii mor iubind! De aceea nu se tem de inamicul numit „moarte”…

Creștinii sunt asemeni eroilor. Trebuie să moară fată de păcat pentru a salva imaculata Împărăție a Cerurilor! Sau, pur și simplu, să își dea viață pentru Hristos!

Am întrebat liceeni de ce astăzi noi românii nu putem ajunge nici eroi, nici creștini devotați? Pentru că ne este teamă să murim. Și asta pentru că nu iubim…

Iubiți! Pe Dumnezeu, oamenii, florile… Așa veți avea ocazia să deveniți eroi. Să fiți însă atenți: pe front nu sunt numai eroi. Ci și o gașcă de dezertori!