Luptați să fiți verzi – Alexandru Fintoiu

Cum sunt frunzele toamna așa suntem și noi. Ne îngălbenim pe măsură ce trece timpul iar viața cu
Hristos nu strălucește cum ar trebui. Facem rugăciuni de tip “fast food” din cauză că am încredințat
timpul nostru altor lucruri care ne extrag sucul de viață din noi.
Dumnezeu ne spune să nu ne lăsăm purtați de vânt, încoace și încolo, dar ne place să fim legănați pe
aripile lui, până când, fără pic de durere, galbeni și uscați, ne desprindem purtați de el cine știe unde.
Călcați în picioare de bocanci murdari, sfârșim putrezind în pământul moale și ud, asta dacă nu alegem
să ne tragem seva din Hristos. El ar dori să fim în copacul veșnic verde, nu împodobiți de globuri ci de
cununi ale sfințeniei și neprihănirii.
E greu să rămâi în El. Nimeni nu promite că este ușor în condițiile în care vântul și gerul se întețește, dar
toată această rămânere trebuie cultivată în fiecare zi. Doar așa reușim să nu fim luați de pală.
Uneori mă gândeam că ar trebui să fim ca o ceapă care supraviețuiește miraculous în pământ pe timp de
iarnă și te trezești cu ea că înverzește primăvara, te miri pe unde.
Dumnezeu ne vrea treziți din beția somnului de moarte. Dumnezeu ne vrea vii ca să proiectăm lumina.
Dumnezeu ne vrea verzi ca să fim o gură de oxigen pentru cei care vor cu adevărat să respire aer
neîntinat.
Avem de luptat până ajungem la capăt. Dar pentru locul fără pete, lacrimi și regrete, merită.